Pierderea Abilității de a Gândi și Comunica
Una dintre bucuriile predării comunicării politice constă în entuziasmul studenților față de meseria și meșteșugul pe care îl implică acest domeniu. Timp de ani de zile, rușinea nu și-a făcut simțită prezența în discuțiile din sala de clasă. Însă, în ultimul an, lucrurile s-au schimbat dramatic.
Peste jumătate dintre studenții internaționali și un număr semnificativ dintre cei nativi au recunoscut că, după ce s-au obișnuit să utilizeze inteligența artificială pentru redactarea lucrărilor și emailurilor, simt că își pierd treptat capacitatea de a scrie, vorbi și cerceta. Le e rușine, de parcă vina le-ar aparține, fără a realiza că, de fapt, responsabilitatea ar trebui să fie a profesorilor.
Elevii Crescuți cu AI: O Nouă Generație
Elevii aflați acum în ultimul an de liceu sunt ultima generație care își mai amintește o perioadă de studiu fără ChatGPT. Totuși, diferența este minimă – chatbotul celor de la OpenAI a fost lansat la câteva luni după începerea primului lor an de liceu. Astfel, întreaga lor experiență liceală a fost modelată de prezența AI-ului.
Scrierea eseului nu mai presupune, de fapt, scris. Elevii nu se mai limitează la a copia direct răspunsurile generate. Pentru a evita detectoarele de plagiat, mulți combină rezultate din mai multe modele de inteligență artificială sau cer chatboturilor să introducă greșeli intenționate, pentru a părea texte redactate de oameni. Dacă la început ChatGPT permitea doar introducerea de text, acum studenții pot încărca imagini – cerând, spre exemplu, rezolvarea unor probleme de fizică – sau documente întregi, pentru a obține sugestii de îmbunătățire.
Utilizarea AI-ului nu este întotdeauna trișare. Elevii îl folosesc pentru a se pregăti pentru examene, pentru a genera materiale personalizate de studiu și pentru a primi feedback asupra temelor. Însă, dacă sunteți părintele unui licean și credeți că acesta nu utilizează niciun chatbot pentru a-și face temele, fie autorizat, fie nu – mai gândiți-vă.
Profesorii Nu Sunt Imuni la Tentaculele AI-ului
Expansiunea AI-ului în educație este abia la început. De altfel, mulți profesori folosesc și ei aceste instrumente, chiar dacă sunt conștienți că facilitează forme noi de înșelăciune. Dincolo de orele efective de predare, cadrele didactice se confruntă cu un volum uriaș de sarcini administrative: concep exerciții în acord cu standardele curriculare, evaluează lucrări după grile rigide și întocmesc documente pentru a susține elevii cu nevoi speciale.
Potrivit unor sondaje, aproape o treime dintre profesorii din învățământul preuniversitar au folosit AI-ul cel puțin o dată pe săptămână în anul școlar trecut. Sally Hubbard, profesoară de matematică și științe în clasa a șasea din Sacramento, California, a mărturisit că inteligența artificială o ajută să economisească între cinci și zece ore pe săptămână, ajutând-o să creeze teme și materiale auxiliare. „Dacă aș petrece tot acel timp doar creând, corectând și documentând”, spune ea, „nu aș mai avea energia necesară pentru a fi prezentă cu adevărat și pentru a crea conexiuni autentice cu elevii.”
Concluzie: O Răscruce Educațională
Pe măsură ce tehnologia avansează, iar AI-ul devine un instrument omniprezent, atât profesorii, cât și elevii se află la o răscruce. În timp ce unii se tem de pierderea gândirii critice, alții văd în aceste instrumente o oportunitate de eficientizare. Întrebarea esențială rămâne: cum putem integra această tehnologie fără a sacrifica esența educației – dezvoltarea minții umane?
