Ion Mărgineanu, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, în vizită la USARB

Ion Mărgineanu, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, în vizită la USARB

Ieri, 1 martie 2019, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți a fost vizitată de octogenarul Ion Mărgineanu, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, semnatar al declarației de Independență. 

Ion Mărgineanu a vorbit despre valorile umane ce nu trebuie să dispară din conștiința oricărei națiuni și pe ce se bazează de fapt omul când ajunge față în față cu realitățile, scrie ASUSARB pe pagina sa de facebook.

Dumnealui a menționat faptul cât de mult a însemnat pentru el Universitatea de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți, spunând că USARB-ul a jucat un rol importat în formarea sa profesională, dar și spirituală.
Ion Mărgineanu a mai punctat:

Dumnezeu și familia sunt principalele lucruri care trebuie mereu iubite, iar părinții trebuie mereu ascultați și prețuiți, fiind cel mai de preț lucru în viață”.

De asemenea, a povestit studenților și despre traseul care l-a parcurs pe jos de la Bălți spre Alba Iulia, sărbătorind astfel 100 de ani de la Marea Unire din 1918, despre oamenii ce l-au primit cu sufletele și inimile deschise.

Profesorul universitar, dr. hab., Pavel Topală a menționat:

„Tinerii de astăzi, prin asemenea exemple cum este Ion Mărgineanu, trebuie să continuie a iubi neamul, Țara și valorile naționale, care ne determină să fim uniți și credincioși”.

De asemenea, a fost proiectat filmul documentar-istoric „Marea Unire în oglinda Prutului” – un film realizat de Violeta Gorgos, fiica domnului Ion Mărgineanu.

Filmul a fost realizat în baza mărturiilor colectate de la oamenii ce au fost martorii schimbărilor geopolitice ce au avut loc în România și Basarabia, dar și despre destinele ale sutelor de familii ce au trebuit să părăsească Basarabia din cauza represiunilor ce urmau să aibă loc la acea vreme între Prut și Nistru.

Evenimentul a fost organizat de către Autoguvernarea Studenților USARB.
La eveniment au participat studenți, profesori, reprezentanți ai Episcopiei de Bălți a Mitropoliei Basarabiei și elevii Liceului Republican „Ion Creangă” din Bălți.

 

foto: facebook.com/ASUSARB

Google+ Linkedin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*