Dumitru Rău, tânăr scriitor: „Cred că voi avea un viitor bun aici. Oricum, mi-l construiesc de unul singur”

Dumitru Rău, tânăr scriitor: „Cred că voi avea un viitor bun aici. Oricum, mi-l construiesc de unul singur”

Dumitru Rău, este un tânăr autor din Călărași, student, voluntar și cel mai important un om care iubește oamenii, viața cu toate nuanțele și contrastele ei. Pasionat de pian, pictură și poezie, el rămâne simplu acolo în lumea lui. Motto-ul preferat este: „Nu ascult oamenii, le ascult inimile”. Voia de mic să publice cărți și visul s-a împlinit abia când a devenit licean. Poeziile au fost motive de a aduce câte un elogiu fiecărui lucru care-l fascinează.

 

 

 

Ador să-mi construiesc propria lume împrejuru-mi fără să depind pe-alocuri de regulile care există. Probabil sunt un nonconformist, dar încă mă descopăr

 

 

 

 

 

Poezia pentru Dumitru este un leac și în același timp o boală, e un cerc vicios prin care orice autor primește plăcere și oferă plăcere prin metaforele lui. În afară de scris, în timpul liber preferă cântatul la pian, este un amator, dar vrea să exceleze. Ascultă mult pianul și mult dubstep și rock.

Definiția femeii și ”idolii” literari

Femeia în viziunea tânărului scriitor este o parte de vorbire. Liniștea de după război. Începutul și totodată sfârșitul, capătul fiecărui drum. Nu are autor pe care să-l idolatrizeze literalmente, dar din preferați îl are pe John FowlesArchibald Cronin, David Lodge. La moment, Dumitru a publicat doar o carte:

Nu am sprijin. Le public pe bani proprii fără susținere externă. E greu, dar pentru că refuzurile se țin lanț, sunt nevoit să merg singur prin jungla cărților

Pentru un scriitor tânăr este important să citească mult. Să aibă un bagaj de valori pe care intenționează să le promoveze. Scriitorul nu are vise.  Are doar obiective. Unul este: „Să ajung să vizitez insula Kerguelen. Printre scriitorii renumiți nu își găsește idoli, dar mama îi este idolul principal.

Mulți îmi zic Eminescu contemporan… sună amuzant ce-i drept. Dar nu știu dacă mă aseamăn cu cineva. Poemele mele au de toate, e greu să te regăsești în cineva. Probabil am din fiecare câte un pic, dar mama îmi este cel mai apropiat idol

Cuvinte, cuvinte, cuvinte… război?

Catrenul preferat al scriitorului este:

„Am ales să alerg către tine cu ochii,
Să-mi plimb geana tristă pe iarba de dor,
S-alerg după tine cât ține privirea,
Am ales să te vreau până-n ceasul când mor”

La întrebarea dacă exista un război între scriitori tineri și scriitori bătrâni a răspuns simplu și politicos:

Nu știu. Uneori am tendința să-mi imaginez că este. Alteori am reținerea să cred că e doar o idee din capul meu. Nu este o bătălie între autori, există un război între ideile și concepțiile celor tineri și cei cu greutate. Dacă muncești și îți dai toată străduința, peste tot ai un viitor bun. Depinde ce înțelegi prin viitor bun, pentru mine viitor bun ar însemna, casă, masă, serviciu, sănătate și de ce nu familie de care să pot să am grijă. Și da cred că voi avea un viitor bun aici. Oricum, mi-l construiesc de unul singur

De ce lumea ar trebui să te cunoască?

Probabil pentru a vedea și alte laturi ale lumii. Probabil pentru a se delecta din ceva ce e scris și dedicat lor. Pentru că e ceva simplu și care nu creează dureri de cap. Lumea ar trebui să cunoască probabil doar un singur lucru, sunt la fel de simplu ca fiecare, scriu pentru oameni și despre oameni și probabil că în curând va apărea noul volum de poeme”.

Autor: Loredana Cebotari

Google+ Linkedin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*